Multumesc DRAGA dOINITZA,NICI NU STII CE MULT MA BUCURA CADOURILE PRIMITE DE LA TINE,MULTUMESC DIN SUFLET,ESTI TARE PRICEPUTA,FELICITARI.tE PUP SI O ZI FRUMOASA
Buna,citeste astasi te rog sa-mi spui ce parere ai: Mă plimb inciudat pe străzile Stambulului Vechi şi la tot pasul istorioarele pe care le-am invăţat din cărţi şi de la dascăli se sparg ca baloanele de săpun. Acasă mi s-a spus că sarmalele sunt o måncare tradiţională romånească, insă in jurul meu turcii mănåncă sarmale care arată la fel şi se numesc aşijderea. Dacă am fi moştenit sarmalele de la daci, nu văd cum le-am fi botezat cu un cuvånt turcesc de origine arabă. Sarmalele provin din Levant şi au fost răspåndite de turci in toate ţinuturile Balcanilor intrate in componenţa Imperiului Otoman, inclusiv in Ungaria şi Slavonia, dintre Serbia şi Croaţia. Cuvåntul “sarma” provine dintr-un verb arab, care inseamnă “a răsuci, a rula”. Måncăm o droaie de peşti cu nume turceşti din Marea Neagră, ca şi cånd n-am fi pescuit niciodată şi nici n-am fi stăpånit şi colonizat Dobrogea, aşa cum pretindem. Or, a coloniza inseamnă a boteza, pe cånd hamsia, calcanul, zarganul, guvidul, morunul, chefalul şi lufarul rămån peşti cu nume de botez turceşti, pe care nu i-a increştinat nimeni, deoarece colonizatorii noştri n-au avut timp de pescuit şi navigat, fiind ocupaţi cu aratul şi istorisitul. Pa...Sper sa-ti placa.
Va invit la noi , in Zalau, la Cabinetul de medicina alternativa si biorezonanta
Va invit, la noi la cabinet ,unde veti beneficia de: Analize si tratament cu biorezonanta magnetica Tratament cu biorezonanta magneticaEchilibrare energetica ReikiReflexoterapieTerapie prin lumina, cristale si presopunctura Detoxifiere prin aparatura specificaMasaje anticelulitic, terapeutic, relaxare,fizioterapie Kinetoterapie pentru vastnici si copii Consiliere sau terapie de grup minim 5 pacienti. Ne gasiti, pe strada Sfanta Vineri, bl.B25, ap.3, informatii si programari la tel 0740180662 sau pe site-ul: http://Cabinet-biorezonanta.Wix.com/Zalau, preturi incepand de la 20 ron masajul terapeutic (30min) pana la 40 ron masajul general sau anticelulitic (60min)
"La ce ar folosi să trăieşti, dacă n-ai simţi puternic. Nu-i invidiez pe oamenii care au inima acoperită cu o carapace de broască ţestoasă sau cu o piele de hipopotam. Fericiţi sunt numai aceia care suferă de pe urma senzaţiilor lor, care le primesc ca pe nişte şocuri şi le gustă ca pe nişte bunătăţi. Pentru că trebuie să ne trecem prin minte toate emoţiile, fericite sau triste, să ne saturăm cu ele, să ne îmbătăm până la cea mai ascuţită bucurie şi până la desperarea cea mai dureroasă".
10 comentarii:
Sa va traiască Mirela sa fie fericita si drum drept si lumina!
Ce frumos!!!!!Cata rabdare ai......
Foarte frumos!esti o mare profesionista dupa cum vad eu!o seara buna!
multumesc pt.urari,nici voi nu sunteti mai prejos,va pup dulce
Imi place cum arata...
Multumesc DRAGA dOINITZA,NICI NU STII CE MULT MA BUCURA CADOURILE PRIMITE DE LA TINE,MULTUMESC DIN SUFLET,ESTI TARE PRICEPUTA,FELICITARI.tE PUP SI O ZI FRUMOASA
Buna,citeste astasi te rog sa-mi spui ce parere ai: Mă plimb inciudat pe străzile Stambulului Vechi şi la tot pasul istorioarele pe care le-am invăţat din cărţi şi de la dascăli se sparg ca baloanele de săpun. Acasă mi s-a spus că sarmalele sunt o måncare tradiţională romånească, insă in jurul meu turcii mănåncă sarmale care arată la fel şi se numesc aşijderea. Dacă am fi moştenit sarmalele de la daci, nu văd cum le-am fi botezat cu un cuvånt turcesc de origine arabă. Sarmalele provin din Levant şi au fost răspåndite de turci in toate ţinuturile Balcanilor intrate in componenţa Imperiului Otoman, inclusiv in Ungaria şi Slavonia, dintre Serbia şi Croaţia. Cuvåntul “sarma” provine dintr-un verb arab, care inseamnă “a răsuci, a rula”. Måncăm o droaie de peşti cu nume turceşti din Marea Neagră, ca şi cånd n-am fi pescuit niciodată şi nici n-am fi stăpånit şi colonizat Dobrogea, aşa cum pretindem. Or, a coloniza inseamnă a boteza, pe cånd hamsia, calcanul, zarganul, guvidul, morunul, chefalul şi lufarul rămån peşti cu nume de botez turceşti, pe care nu i-a increştinat nimeni, deoarece colonizatorii noştri n-au avut timp de pescuit şi navigat, fiind ocupaţi cu aratul şi istorisitul. Pa...Sper sa-ti placa.
Cere mult talent.
Felicitari !
Surac foarte fain ce-ai scris si adevarat
mersi,Retete de mancaruri
Trimiteți un comentariu