Cuvinte cu
sâmbure din Sfânta Scriptură ne spun: "Credinţa fără fapte este
moartă" (Iacob cap. 2, v. 26). Suntem în Postul Sfintelor Paşti, o
perioadă în care, dacă vrem, putem să facem credinţa mântuitoare, adăpând-o cu
fapte vii. Gabriela Tudorache, un om suferind, are nevoie de ajutorul nostru ca
să-şi recapete lumina ochilor.
Gabriela
Tudorache, cu o voce atât de blândă de parcă n-ar fi una pământească, îşi
începe povestea: "Viaţa s-a schimbat radical după instalarea bolii. Până
atunci, eram un om care se putea odihni, puteam dormi o noapte întreagă, nu
ştiam ce înseamnă durerile de cap. Eram altfel, mai veselă, mai energică. Acum
sunt un om la 42 de ani, dar mă simt ca şi cum aş avea dublul vârstei."
De cinci
ani, femeia poartă povara unui meningiom, adică a unei tumori cerebrale benigne
care strangulează nervul optic şi creşte în fiecare an cu aproximativ 2-3
milimetri. Fără intervenţie chirurgicală, tumora duce la orbire. În ţară, nu
există aparatura necesară pentru o astfel de operaţie de mare precizie şi
fineţe, iar costurile în străinătate sunt foarte mari. Şi totuşi speranţă
există: medicii din ţară i-au indicat Gabrielei Tudorache Institutul
Internaţional de Neuroştiinţe (INI) din Hanovra, Germania, mai exact pe prof.
dr. Rudolf Fahlbusch.
Momentan,
Gabriela nu mai vede deloc cu ochiul drept, iar pe cel stâng, spune că, "încet,
încet, se aşterne, o ceaţă, ca o perdea, care nu mă lasă să văd. Cel mai rău mă
supără lumina, mai ales când ies afară. Se dublează imaginea. Nu mai ştiu ce
înseamnă să nu mă mai doară capul. Eu adorm numai cu somnifere, şi nici cu
acestea decât câteva ore. Corpul s-a obişnuit cu ele şi nu prea mai răspunde la
efectele lor".
Neputinţa
bolii sau boala neputinţei
În luna
septembrie a anului trecut, Gabriela a mers la o consultaţie la medicul german,
venit în ţară pentru a ajuta şi alţi pacienţi, prilej cu care a fost programată
pentru luna februarie a acestui an pentru operaţie în Hanovra. "Profesorul
Fahlbusch mi-a spus că, în ciuda faptului că nu este o operaţie uşoară, o să
fie o reuşită, pentru că nimeni nu a plecat de la dumnealui, operat fiind, şi
să aibă probleme mai apoi. Parcă de atunci am prins curaj", povesteşte
femeia. Doar că realitatea i-a întins o altă capcană care să-i distrugă şi
bruma de speranţă pe care o căpătase. În ciuda eforturilor financiare, modesta
familie Tudorache nu a reuşit să strângă cei 35.000 de euro, cât costă operaţia
(fără cazare şi fără cele minim 20 de zile de şedere pentru controalele care se
impun), preţul care trebuie plătit pentru ca mama lui Adrian, de 23 de ani, şi
a lui Mihail Sebastian, de 13 de ani, să poată vedea din nou lumina zilei.
"Mă
deranjează neputinţa din cauza banilor, că nu pot să fac operaţia şi să fiu şi
eu un om normal. Din fericire, am fost din nou programată pentru operaţie, în
luna iulie, anul acesta, până atunci sper să stopeze boala, să nu se agraveze,
şi să reuşesc să strâng banii. Cel mai mult mă sperie că nu ştiu ce o să fie
după operaţie. Doresc să-mi văd copiii crescând, să ştiu că sunt bine. După ce
o să fac operaţia, următorul pas ar fi să merg să-i mulţumesc Domnului, că
poate mă va ajuta, aşa cum m-a ajutat şi până acum", mărturiseşte cu
lacrimi Gabriela.
"Nu îmi
pierd speranţa"
Chiar dacă
este bolnavă, femeia nu şi-a pierdut demnitatea. Blândă, deschisă, fără să-şi
plângă de milă, Gabriela nu s-a izolat în durere, ci a deschis inimile multor
oameni, sensibilizaţi de suferinţa ei. Datorită lor şi familiei sale găseşte în
fiecare clipă puterea de a spera că într-o zi o să se bucure de lumină. Că o să
vadă.
Până atunci,
învaţă să se împace cu boala şi să tragă învăţăminte din această experienţă
care i-a fost dat să treacă: "Mă rog foarte mult, merg la biserică,
vorbesc cu preoţii. Dumnezeu ne mai dă şi încercări, ca să ne aducem aminte să
preţuim ceea ce ni s-a dat.
Multă lume
crede că a vedea este ceva normal, ca şi cum Dumnezeu ar trebui să ne dea
neapărat lumina ochilor. Când vezi că ţi se poate lua, în câteva luni, un an,
atunci preţuieşti foarte mult, îţi dai seama că nu mai contează nimic, chiar
dacă poţi avea orice. Nu îmi pierd speranţa, pentru că îi am protectori pe
Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, pe Sfântul Nectarie, şi, de asemenea, pe
Maica Domnului, căreia îi cer ajutorul neîncetat."
Cei care
doresc să o ajute pe Gabriela Tudorache sunt rugaţi să doneze în contul:
BCR -
Ploieşti , Str. Mărăşeşti, nr. 185
RO87RNCB0623123175680001
(RON)
RO60RNCB0623123175680002
(EUR)
SWIFT: RNCB
RO BU
Titular cont
Gabriela Tudorache. De asemenea, puteţi face donaţii online, însă mai multe
detalii găsiţi pe blogul http://gabrielatudorache.blogspot.com/
2 comentarii:
Buna,imi pare rau pentru Gabriela. stiu dezamagirea este mare,eu am trecut prin asa ceva. si eu o sa implinesc in luna asta 42 de ani si am 3 copii de 15,12 si 6 ani. cind am aflat vestea acum 2 ani si jumatate ca am o tumoare la hipofiza ,asa se cheama,eu nu stiam ca este benigna,mi-au spus doar ca trebuie sa ma operez de urgenta ca altfel in citiva ani o sa pierd vederea la amindoi ochii. m-am speriat si am facut toate decursurile pt operatie. eu locuiesc in spania si operatie spre norocul meu a intrat la asigurarea sociala,daca zic bine, m-au operat dupa 3 luni de la veste. acum uneori imi pare rau ca m-am operat deoarece am avut 2 ani pe 24 martie de cind m-am operat si nu sint in stare sa fac aproape nimic,ma obosesc fff tare,medicul care m-a operat spune ca nu mai exista tumoare dar el nu stie de ce eu ma simt asa. de multe ori ma blochez si nu mai pot umbla ma doare spatele,nu-mi pot controla picioarele si am ameteli. de asta cred uneori ca era mai bine sa nu ma fi operat. am incercat cu copiii sa ma ma obisnuesc cu gindul ca voi fi oarba, dar Dzeu m-a lasat inca in viata nu stiu pina cind. eu cred ca e mai bine sa nu se opereze,depinde de cum creste de repede tumoarea. daca acest mesaj poate ajunge la Gabriela ,as vrea sa o incurajez.mai avem o prietena linga sibiu in rominia cu aceeasi tumoare are doar 20 de ani cred si medicii de acolo iau dat tratament ,spun ca poate scapa sa nu se opereze. cind te afli intr-o situatie ca asta nu mai vezi altceva decit boala. emailul meu este: iosuaisrael@yahoo.com -poate Gabriela vrea sa vorbeasca cu mine, as vrea sa o incurajez. noapte buna.
Nu stiu ce sa zic,poate ar trebui sa o lasam sa viseze,ca atat iti ramane in viata asta visele,nu se stie poate operatia ei o sa reuseasca mai bine,eu zic sa nu o descurajam,sa poata doar sa stranga suma respectiva,iti doresc si tie multa,multa sanatate,sa-ti revii,daca nu te-ai fi operat ai fi trait cu regretul ca daca reusea,pt Iosua
Trimiteți un comentariu